Le concept de vertu dans une perspective évolutive [Articol]

Abstract

The results of the scientific interest in the concept of virtue presents a vast theoretical panorama extended in time and space. In antiquity as well as in the Age of Enlightenment, the notion of virtue is at the center of the concerns of philosophers, writers and artists. Both proponents of experimental rationalism and apologists of revealed religion agree that virtue is the foundation of morality. But beyond this initial statement, long and fierce debates focus on the nature of virtue, on who practices it best and on the role of science and of the Church in the discernment of morality in general, and of its virtuous foundations in particular. This rich theoretical tradition continues, more or less intensively, during the following centuries, and one notes a renewed interest in the notion of virtue after the Second World War when there is a revival of the virtue ethics, in particular of Aristotelian inspiration. This article aims to highlight certain theoretical landmarks in the conceptual perception of virtue at different times, emphasizing the importance of the diachronic approach in this matter.

În cercetările ştiinţifice, interesul pentru conceptul de virtute este extins în timp și spațiu. Astfel, în antichitate, precum și în epoca iluminismului, conceptul dat se află în centrul preocupărilor filozofilor, scriitorilor și artiștilor. Atât susținătorii raționalismului experimental, cât și apologeții religiei revelate sunt de acord că virtutea este fundamentul moralității. Dar dincolo de această afirmație inițială, dezbateri lungi și aprige se concentrează asupra naturii virtuții, asupra celor care o practică cel mai bine și asupra rolului științei și al Bisericii în discernământul moralității în general și al fundamentelor sale virtuoase în special. Această bogată tradiție teoretică continuă, mai mult sau mai puțin intens, în secolele următoare. Se înregistrează un reînnoit interes pentru virtute după cel de-al Doilea Război Mondial, când are loc o renaștere a eticii virtuții, în special, de inspirație aristotelică. În articol, ne propunem să prezentăm unele repere teoretice în abordarea virtuții ca concept în diferite situaţii, subliniind importanța studierii lui diacronice.