Аннотации:
Volumul a fost conceput ca un dicţionar al deţinătorilor înaltului titlu de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, precum şi al Membrilor de Onoare ai Senatului.
Prin această lucrare bibliotecarii universităţii bălţene conturează o pagină de o densitate importantă în istoria Universităţii şi a Bibliotecii Ştiinţifice. Peste şase ani după reorganizarea (1992) Institutului Pedagogic în Universitate de Stat, a fost iniţiată acţiunea, inerentă universităţilor clasice, de a omagia anumite personalităţi merituoase ale contemporaneităţii. Această lucrare se află la a 2-a ediţie, fiind însoţită de fotografii de la întrunirile festive ale Senatului USARB şi prezintă un deosebit interes prin valoarea şi noutatea deosebită pentru comunitatea academică şi culturală.