Аннотации:
Disciplina Epistemologia şi metodologia lingvisticii este, într-un anume fel, o disciplină-pilot, întrucît nivelul de examinare şi de elucidare a diverselor aspecte legate de pluriaspectualitatea limbajului uman e în funcţie directă de nivelul de cunoaştere şi de aplicare a principalelor concepte epistemologice şi metodologice. Epistemologia şi metodologia lingvisticii au menirea, pe de o parte, să „reîmprospăteze” informaţiile asimilate anterior, iar, pe de altă parte, să fructifice ceea ce e cunoscut şi unanim acceptat şi, totodată, să-i pregătească spiritual pe viitorii pedagogi şi cercetători să consfinţească atît noile achiziţii din domeniul ştiinţelor limbajului, cît şi eventualele perspective de abordare a fenomenelor lingvale şi/sau lingvistice.